Filmul biografic despre cea mai controversată patinatoare a apărut în cinematografele din România. Povestea campioanei care a plătit un bărbat să-i rupă piciorul rivalei

Filmul biografic despre cea mai controversată patinatoare a apărut în cinematografele din România. Povestea campioanei care a plătit un bărbat să-i rupă piciorul rivalei
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Eu, Tonya”, povestea americancei Tonya Harding, faimoasa patinatoare blamată de lumea sportului, a avut vineri premiera pe marile ecrane din România.

Tonya Harding, patinatoarea care a pus la cale un complot halucinant

Tonya Harding, acum în vârstă de 47 de ani, s-a transformat din idol în personaj negativ după un episod care a cutremurat America! În anul 1994, atunci când domina patinajul internațional, Tonya a provocat un scandal imens. Oponenta ei directă, Nancy Kerrigan, a fost agresată și rănită în timpul unui antrenament, dovedindu-se apoi că atacatorul a fost angajat de Jeff Gillooly, soțul Tonyei Harding. Kerrigan a fost lovită peste picioare cu o bară de metal, înaintea campionatelor Statelor Unite, ce contau pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Lillehammer.


Foto: actrița Margot Robbie, în filmul biografic despre Tonya Harding.

A fost exclusă pe viață din patinaj

Complotul nu i-a creat un avantaj lui Harding, ba dimpotrivă, aceasta a fost întrecută de Kerrigan la Olimpiadă: Tonya a ocupat locul 8, în timp ce Nancy a obținut medalia de argint. După ce a recunoscut că a premeditat atacul împreună cu soțul ei, Harding a fost eliminată pe viață din patinaj. Așa a fost umbrită cariera talentatei sportive, prima din Statele Unite ale Americii care a reușit o săritură triplu axel într-o competiție oficială, în anul 1991. Nancy a fost campioană națională a SUA, calificându-se de două ori la Jocurile Olimpice de iarnă.


Foto stânga: Tonya Harding în film, interpretată de Margot Robbie / Foto dreapta: adevărata Tonya Harding.

Românul Sebastian Stan, în rolul soțului patinatoarei

Filmul despre celebra patinatoare, regizat de Craig Gillespie, îl are în distribuție și pe actorul de origine română Sebastian Stan, care îl interpretează pe Jeff Gillooly, soțul Tonyei Harding. În rolul principal joacă magistral Margot Robbie, nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriță după apariția în acest film. Pelicula a primit numeroase păreri pozitive: „Presa internațională a concluzionat despre filmul ‘Eu, Tonya’ că este o comedie neagră, dar surprinzător de emoționantă. Are o avalanșă de calități”, notează site-ul Cinemagia.


Foto stânga: actorul de origine română Sebastian Stan joacă rolul lui Jeff Gillooly, soțului patinatoarei americane.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×